spot_img
AcasăSpecialSezonul rece! Recomandări în contextul numărului crescut de infecţii respiratorii

Sezonul rece! Recomandări în contextul numărului crescut de infecţii respiratorii

- Publicitate -spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut, în cadrul unei conferinţe de presă, mai multe recomandări în contextul numărului crescut de cazuri de infecţii respiratorii şi gripe.

„Sunt măsuri recomandate: evitarea aglomeraţiilor şi, eventual, purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise aglomerate, menţinerea igienei adecvate, cu grijă atunci când strănutăm.

Este un lucru foarte important consultarea medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru a stabili indicaţiile terapeutice, izolarea la domiciliu şi eventualele investigaţii suplimentare, consultarea centrelor de evaluare care sunt funcţionale sau a centrelor de permanenţă unde funcţionează medici de familie, organizate la nivelul fiecărui judeţ, şi continuarea vaccinării antigripale mai este recomandată”, a transmis Rafila.

Ministrul a recomandat efectuarea triajului în şcoli, utilizarea măştii de protecţie, informarea părinţilor şi aparţinătorilor legali privind semne şi simptome de infecţii respiratorii, asigurarea materialelor necesare dezinfecţiei periodice a mâinilor şi a suprafeţelor, aerisirea periodică.

„La nivelul angajatorilor, recomandări asemănătoare: evitarea aglomerărilor în spaţiile de lucru, utilizarea măştii de protecţie dacă aglomeraţia nu poate fi evitată, încurajarea vaccinării antigripale şi, de asemenea, realizarea unui triaj epidemiologic”, a completat Rafla.

Pentru unităţile sanitare, măsurile se iau prin decizie a managerului, după consultarea cu direcţia de sănătate publică.

- Publicitate -
- Editia digitala -spot_img

Merita citit

- Publicitate -spot_img

Related News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.