Metodă de terapie cu copiii cu tulburare din spectrul autism, programul Son-Rise a fost dezvoltat la începutul anilor 70 de doi părinți americani, Barry Neil Kaufman și Samahria Lyte Kaufman, după ce fiul lor, Raun, a fost diagnosticat cu autism. În prezent, metoda aceasta a fost dezvoltată și rafinată, în cadrul Autism Center of America (Centrului American pentru Tratarea Autismului), fiind aplicată la scară largă atât în America, dar și în alte state ale lumii.
Ideea de bază de la care pleacă metoda Son Rise este faptul că autismul nu este o tulburare comportamentală, ci una social-relațională și prin urmare trebuie tratată ca atare. Astfel, încă de la începutul terapiei, în loc de a-l „smulge” pe copilul diagnosticat din lumea autismului, prin impunerea de reguli și cerințe dificil de realizat de un copil care nu face contact vizual, nu răspunde când este strigat pe nume sau nu verbalizează, terapia Son Rise promovează ideea că pentru a îi putea arăta copilului „ieșirea” părinții și terapeuții trebuie să i se alăture. „Dacă vrem să le arătăm copiilor noștri calea de ieșire, trebuie să începem prin concentrarea asupra primei jumătăți a frazei. Adică, în loc să îi forțăm pe copii să se conformeze unei lumi pe care nu o înțeleg, începem prin a ne alătura noi lumii lor. În acest caz stabilim o legătură reciprocă și o relație, care reprezintă baza educației și creșterii”, declară Raun K. Kaufman.
„Atunci când copilul aliniază niște cuburi, îți vei lua și tu niște cuburi și le vei alinia. Atunci când copilul tău scutură un pix și scoate un sunet precum «eeee», vei face și tu același lucru. Atunci când copilul tău are o activitate stereotipă, vei face și tu acea activitate stereotipă împreună cu el”, a mai arătat adultul recuperat din autism.
Această etapă a fost intitulată „alăturare” și trebuie realizată cu respectarea unor cerințe.
1.Nu te uita lung la copil – în momentul în care se alătură activității copilului, părintele sau terapeutul trebuie să fie implicat în ceea ce face, nu doar să copieze și să-l urmărească, cu coada ochiului, pe cel mic.
2. Nu te apropia foarte mult de copil – TSA este o tulburare social-relațională, copiii cu acest diagnostic au dificultăți în a accepta alte persoane, chiar și pe cele din familie, în spațiul lor. Dacă el stă așezat, părintele sau terapeutul va sta așezat, dar nu în imediata lui apropiere.
3.Nu încerca să schimbi comportamentul lui – scopul acestei tehnici este de a-l determina pe copil să relaționeze cu cei din jurul lui, dar nu forțându-l sau grăbind procesul. Tehnica alăturării are drept scop ca interacțiunea socială să fie inițiată de copil.
În cadrul ședințelor realizate în cadrul Centrului American pentru Tratarea Autismului, terapeuții au observat că după câteva ședințe în care a fost aplicată alăturarea, copiii au început să interacționeze. Fie priveau spre ei – având contact vizual, aspect asupra căruia se lucrează în cadrul oricărei terapii pentru tratarea autismului -, fie luându-i de mână pentru a li se alătura în joacă.
Atenție! Această tehnică nu va fi aplicată în cazul comportamentelor retetitive periculoase, precum mersul pe bordura trotuarului, deschiderea ușii mașinii în mers, joacă cu obiecte ascuțite. În aceste cazuri, copilul va fi oprit imediat sau vor fi luate măsuri preventive pentru ca aceste acțiuni să nu fie realizate.
Această tehnică dar și altele folosite în cadrul programului Son Rise au fost descrise de Raun K. Kaufman în cartea „Să învingem autismul”, disponibilă și în țara noastră, în traducerea Ancuței Ianc.
