spot_img
AcasăSpecialClinica Macta vă oferă servicii chirurgicale pentru toate patologiile

Clinica Macta vă oferă servicii chirurgicale pentru toate patologiile

- Publicitate -spot_img

Clinica Macta, cu sediul pe strada General Manu nr. 58, este prima clinică particulară din Constanţa, aceasta fiind inaugurată în urmă cu 16 ani. La acel moment, în condiții de pionerat absolut, organizatoric și funcțional, în municipiul Constanța, în cadrul societății Medical Analysis SRL, medicul și profesorul Octavian Dumitru Unc, împreună cu echipa sa de colaboratori, a deschis calea unităților medicale cu profil chirurgical din aria dobrogeană.

Cu mii de operații efectuate, putem spune în ziua de astăzi că aici, în oraşul de la malul mării, a fost construit un brand Macta, cunoscut populației din Constanța, dar și din județele limitrofe. În incinta clinicii, s-au efectuat, de-a lungul timpului, operații din toată gama secțiunilor și a patologiei chirurgicale, deși profilul și structurarea clinicii sunt pentru „one day surgery”. Dacă cel mai tânăr pacient operat în clinică a avut numai două săptămâni, decanii de vârstă ai familiei Macta au fost o doamnă de 92 de ani, operată pentru neoplasm rectal, şi un domn de 96 de ani, operat pentru hernie inghinală.

Zilnic, specialiştii sunt permanent preocupaţi de ridicarea standardelor medicale, de creşterea, calităţii gesturilor medicale şi în primul rând de ceea ce ei au definit a fi sloganul lor, creşterea siguranţei medicale pentru fiecare pacient în parte. Situată pe strada General Manu nr. 58, în plin centru, clinica este accesibilă oricărei persoane care doreşte să solicite analize medicale sau consultaţii pe diferite specialităţi.

„Ceea ce dorim noi în cadrul clinicii Macta este să oferim tuturor pacienţilor posibilitatea unor operaţii în condiţii hoteliere, tehnice, de dotare, de calitate, prin munca unor cadre medicale care privesc cu respect pacientul şi îi creează confortul spitalicesc aşteptat, fără a considera că un constănţean trebuie să ajungă la Bucureşti pentru o operaţie.

La noi, pacienţii beneficiază de un compartiment de specialităţi chirurgicale (chirurgie generală, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, chirurgie pediatrică, ginecologie, chirurgie vasculară, ortopedie şi traumatologie). Am dorit să impunem în clinică, respectul față de pacient, ”încălzirea și intimizarea” atmosferei preoperatorii printr-un comportament din partea personalului nostru, de înțelegere a fricii sau angoaselor pacienților de dinaintea intervențiilor chirurgicale, prin explicarea operațiilor, prin încurajarea fiecărei persoane”, au precizat reprezentanţii Macta.

Ca noutate, au adăugat aceştia, din luna mai 2022, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a încadrat Clinica Medical Analysis, în categoria a II-a de acreditare.

- Publicitate -
- Editia digitala -spot_img

Merita citit

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Related News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.