Se crede ca migrenele oculare au aceeasi cauza ca si migrenele clasice (durerile de cap). Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, migrenele au “aproape sigur” o cauza genetica, iar unele studii arata faptul ca 70% dintre persoanele care sufera astfel de tulburari au in familie persoane care s-au confruntat cu migrene oculare.

Se pare ca migrenele sunt declansate de activarea unui mecanism din creier, care provoaca eliberarea de substante inflamatorii in jurul nervilor si al vaselor de sange de la nivelul capului. Raman insa necunoscute cauzele care declanseaza acest mecanism, dar si care provoaca disparitia simptomelor unei migrene oculare.

Migrenele oculare afecteaza mai des adultii cu varsta cuprinsa intre 30 si 40 de ani, dar apar si la adolescenti, la copii si la varstnici. Femeile prezinta un risc mai crescuta de a face migrena oculara decat barbatii.

Cum sunt diagnosticate si tratate migrenele oculare?

Deoarece, in general, nu sunt periculoase si trec de la sine, migrenele oculare nu necesita tratament.

Daca va aflati la volan sau desfasurati o activitate care solicita o vedere buna atunci cand se declanseaza migrena oculara, opriti imediat si in siguranta activitate si incercati sa va relaxati pana cand “criza” trece.

Este recomandat ca dupa un episod de migrena oculara sa consultati un medic oftalmolog pentru a elimina posibilitatea existentei unor afectiuni grave, precum afectiuni ale vitrosului sau dezlipirea de retina, care prezinta simptome asemanatoare migrenei oculare (flash-uri de lumina).

Aceste informatii au caracter orientativ si nu tin locul unei consultatii oftalmologice!