spot_img
AcasăBoli si afectiuniBoala cronică de rinichi se poate depista la medicul de familie. Prevenţia...

Boala cronică de rinichi se poate depista la medicul de familie. Prevenţia – foarte importantă

- Publicitate -spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că depistarea bolii cronice de rinichi se poate face la medicul de familie, fiind necesare două analize.

„Se poate diagnostica, sunt două analize specifice, nu trebuie să le facă toată lumea şi la orice vârstă. Noi trebuie să definim categoriile care au afecţiuni, pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare, diabet şi la care boala renală este probabil să apară, să se instaleze. Aceşti pacienţi pot beneficia de două analize care să fie decontate. Depistarea bolilor, în general, şi a bolii cronice renale, în particular, este oportună. Ea se poate realiza împreună cu medicii de familie fără niciun fel de problemă”, a afirmat Rafila în cadrul dezbaterii „Boala cronică de rinichi, riscul ignorării”.

Potrivit acestuia, foarte importante sunt prevenţia şi depistarea.

„Cred că cel mai important lucru – aşa cum ne dorim pentru multe alte patologii – este prevenţia şi mai ales depistarea precoce a unei afecţiuni, încât această afecţiune să fie tratabilă şi să nu necesite schimbări dramatice de viaţă a pacienţilor, pentru că pacienţii cu boală renală cronică, atunci când această boală avansează, practic sunt două soluţii, ambele destul de dificile: una este dializa, or dializa presupune cel puţin trei şedinţe săptămânal, timp de ani de zile, cea de-a doua soluţie este transplantul. Sigur că ne dorim să creştem şi în România numărul de transplanturi, dar ca să poţi să creşti numărul de transplanturi avem nevoie de o campanie solidă de informare şi educare a publicului, încât donarea de organe să devină şi în România la fel cum este în alte ţări un lucru obişnuit”, a arătat ministrul Sănătăţii.

- Publicitate -
- Editia digitala -spot_img

Merita citit

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Related News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.