Accesul la terapie pentru pacienţii cu tuberculoză multidrog rezistentă este esenţial, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a spus că încearcă să se asigure toate resursele.
Potrivit acestuia, strategiile sectoriale în câteva domenii precum tuberculoza, HIV-SIDA şi vaccinarea reprezintă priorităţi ale Ministerului Sănătăţii şi ale Guvernului la care se lucrează pentru a deveni realitate.
„Am reuşit în acest an să aprobăm strategiile sectoriale în câteva domenii cheie – tuberculoză, HIV-SIDA şi Strategia naţională de vaccinare. Toate aceste lucruri reprezintă priorităţi în momentul de faţă, nu numai ale Ministerului Sănătăţii, ci ale Guvernului României. Lucrăm pentru ca ele să devină realitate.
Accesul la terapie, inclusiv la medicaţie de linia a doua şi linia treia pentru pacienţii cu tuberculoză multidrog rezistentă, este esenţial şi încercăm să asigurăm toate resursele”, a spus Rafila.
El a spus că orice pacient depistat precoce nu are semnificaţie doar din punctul de vedere al tratamentului acordat, ci şi din punct de vedere al reducerii transmiterii bolii.